Inițializează o căutare

SAMGPL

Toţi şefii de la Avicola Slobozia au primit câte 9 ani de închisoare

Săptămâna trecută, managerul firmei Avicola Slobozia, Dumitru Stănoiu, alături de alţi 3 directori din cadrul companiei, au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la câte 9 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Pedepsele au fost aplicate într-un dosar început de DIICOT în 2014 şi finalizat în 2016 cu trimitere în judecată în principal pentru constituire de grup infracţional organizat. Alături de Stănoiu, au mai primit câte 9 ani de închisoare şi Boloca Silviu Gheorghe, director tehnic, membru în CA al Avicola, Vlase Mitruş - director economic, şi Botea Dorian Silviu Gabriel - director comercial. Încă 3 persoane, printre care doi afacerişti români şi unul sudanez, au primit tot câte 9 ani de închisoare. Instanţa a reţinut că inculpata Avicola SA Slobozia a plătit prejudiciul de 7 milioane de euro către ANAF şi a primit doar o amendă penală.

Reamintim că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au efectuat în data de 12.03.2014 un număr de 102 percheziţii domiciliare pe raza a 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate, trafic de influenţă.

În cauză exista suspiciunea rezonabilă că membrii grupărilor infracţionale organizate, structurate pe mai multe paliere, prin intermediul unor societăţi comerciale din România achiziţionau în principal carne şi ouă din state membre UE, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania fără plata TVA - conform prevederilor legale (operaţiune reală evidenţiată în actele contabile), ulterior marfa fiind vândută către beneficiarul final prin adăugarea TVA.

După achiziţionarea reală a mărfurilor din alte state UE, membrii grupării înregistrau livrări fictive către firme fantomă din alte state comunitare - coordonate de către exponenţii palierului extern, neidentificaţi până în prezent. Marfa din România era livrată scriptic în Bulgaria, Ungaria sau Cipru, pentru neîncărcarea societăţilor româneşti cu TVA de plată, marfa fiind, în fapt, vândută pe piaţa românească fără înregistrarea în documentele contabile - la negru.

De asemenea, exista suspiciunea că reţeaua achiziţiona marfă din spaţiul intracomunitar fără plata TVA (Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania) direct prin firme fantomă ale reţelei şi o vindea pe piaţa internă la negru, la un preţ apropiat de valoarea mărfii cu TVA, însă mult sub preţul pieţei. Fapt ce reprezintă concurenţă neloială în raport cu societăţile care derulau acelaşi tip de activitate însă fără încălcarea prevederilor legale.

O altă modalitate de acţiune a reţelei presupunea livrarea de către marii producători de pe piaţa de carne din România, de marfă către societăţi comerciale din ţări comunitare vecine (Bulgaria, Ungaria), de unde marfa se întorcea în România prin societăţi de tip paravan, care ulterior erau abandonate, iar produsele vândute pe piaţa internă fără înregistrarea tranzacţiilor în documentele contabile. Această modalitate de acţiune presupunea concursul direct al producătorilor autohtoni de carne şi produse de origine animală la activităţile ilicite derulate de gruparea în cauză.

În derularea activităţilor ilegale membrii reţelei utilizau o serie de firme deţinute în mod direct ori prin interpuşi, asupra cărora decideau când şi cum vor fi implicate în cadrul fiecărui circuit financiar ilicit, cantităţile şi preţul pe fiecare partidă de marfă tranzacţionată, întocmeau sau dispuneau întocmirea de documente fictive prin care să justifice circulaţia mărfurilor şi ordonau plăţile.

Stănoiu, percheziţionat şi audiat

La sediul D.I.I.C.O.T Structura Centrală au fost audiate 80 de persoane, printre suspecţi regăsindu-se şi Dumitru Stănoiu, proprietarul de facto al societăţii Avicola SA Slobozia. Stănoiu a fost luat la audieri, întrucât, din informaţiile preliminare, Avicola ar fi produs un prejudiciu de două milioane de euro prin metoda enunţată mai sus de procurorii DIICOT. Adică, ar fi întocmit documente că marfa, carne de pui, este exportată în Bulgaria, dar în realitate era vândută prin Bucureşti.

Pe data de 28 decembrie 2016, Dumitru Stănoiu, alături de 21 de inculpaţi a fost trimis în judecată pentru constituire de grup infracţional organizat.

Iată inculpaţii din dosarul Avicola de la DIICOT:

1. Stănoiu Dumitru – preşedinte CA, proprietar Avicola

2. Boloca Silviu Gheorghe – director tehnic, membru în CA al Avicola

3. Vlase Mitruş – director economic la Avicola SA

4. Botea Dorian Silviu Gabriel - director comercial la Avicola Slobozia

5. Sileanu Andrei – afacerist din Cluj

6. Barakat Elgealan Mohamed Elamin – afacerist sudanez

7. Moubarak Mahmoud Sleiman - cetăţean englez, rezident în România

8. Drăguşin Ion

9. Bou Ezzeedine Maher - cetăţean libanez, rezident în România

10. Ivăşchescu Daniela Valentina - femeie de afaceri

11. Magheru Stelian Marian - afacerist cu firmă în Bulgaria

12. Militaru Ionel

13. Stancu George Cristian

14. Furcelea Ion Marius

15. Nikolov Lubomir Ivanov

16. Csillag Răzvan Adrian – afacerist din Vrancea

17. Ciocoiu Cristian Mirel - se ocupa de înfiinţarea sau cumpărarea societăţilor fantomă

18. Raicu Daniel Marian - administrator de firme

19. Burlacu Eduard Orlando - administrator de firme

20. Cristache Adrian

21. Onu Nicolae

22. Avicola Slobozia SA

Inculpaţii au învins DIICOT-ul în primă fază

Pe data de 9 octombrie 2021, Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat în privinţa legalităţii administrării probelor în rechizitoriul întocmit conducerii Avicolei Slobozia. După cum era de aşteptat, Tribunalul Bucureşti, unde a ajuns dosarul penal spre judecare, a eliminat din rechizitoriu declaraţiile date de unii inculpaţi întrucât fuseseră date în 2013 într-un dosar al Pachetului Judeţean Ialomiţa. Iar acum, pentru trimiterea în judecată, DIICOT-ul nu a făcut altceva decât să preia acele declaraţii în noul dosar. De asemenea, judecătorul a dispus ca din rechizitoriu să fie eliminate şi interceptările deoarece fuseseră obţinute de SRI pe mandat de siguranţă naţională.




Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare