Inițializează o căutare

SAMGPL

Anularea unei selecţii de proiecte de fabrici de baterii şi panouri fotovoltaice l-a dat de gol pe Ioan Martin

Ministerul Energiei a anulat procedura de selecţie de proiecte de fabrici de baterii şi panouri fotovoltaice, în vederea subvenţionării prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), lansată în ianuarie anul acesta. 

„Având în vedere faptul că apelul aferent Investiţiei 4 din PNRR, , lansat în data de 16.01.2023, nu a asigurat îndeplinirea satisfăcătoare a elementelor de analiză din descrierea ţintelor şi jaloanelor asumate prin PNRR, se anulează prezenta procedură″, este mesajul ministerului. 


Instituţia va relua etapele procedurale de reavizare a schemei de ajutor de stat şi a ghidului aplicantului, în vederea relansării apelului, în conformitate cu prevederile din Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de Redresare şi Rezilienţă al României.

Schema de ajutor de stat se adresează micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici, mijlocii şi mari, inclusiv întreprinderi nou - înfiinţate, al căror obiect de activitate constă în producerea şi/sau asamblarea şi reciclarea bateriilor, celulelor şi panourilor fotovoltaice.

Bugetul alocat schemei din fonduri europene aferente PNNR este de 199 milioane euro, pentru finanţarea proiectelor de investiţii până la finalul trimestrului IV 2025, astfel încât lanţul valoric industrial al bateriilor să atingă o capacitate anuală totală de fabricaţie şi asamblare a bateriilor de cel puţin 2 GW, iar lanţul valoric industrial al celulelor şi panourilor fotovoltaice să atingă o capacitate anuală totală de cel puţin 200 MW, ţinte asumate de România în cadrul PNRR (137 şi 138). „Apelul urmează a fi relansat după clarificarea tuturor aspectelor mai sus expuse″, a precizat Ministerul Energiei.

Un număr de 5 companii depuseseră proiecte de producţie de panouri solare, inclusiv Minex SRL, deţinută şi condusă de Ioan Martin, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa. Intenţia lui Martin era să construiască un sistem de stocare de energie de 2 MW lângă un parc fotovoltaic din judeţ.

Proiectul lui Martin intrase în competiţie, în cadrul procedurii de selecţie de proiecte de fabrici de baterii şi panouri fotovoltaice cu cel al germanilor de la AE SOLAR GmbH. Aceştia, în martie, au promis public înfiinţarea în România a unei fabrici cu capacitate de producţie de până la 10 GW, printr-o investiţie de un miliard de euro. Alături de Minex SRL Slobozia alte două firme se înscriseseră la selecţia de proiecte de producţie de baterii, respectiv, Prime Batteries Technology SRL şi La Verne SRL.

Este surprizătoare dorinţa lui Martin de a intra într-o asemenea competiţie în condiţiile în care firma sa are un singur salariat, pe el însuşi.


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare