Un judecător de la Tribunalul Ialomiţa nu a motivat 378 de hotărâri din 2016 până în prezent
Un judecător de la Tribunalul Ialomiţa, mutat la Slobozia de la Tribunalul Bucureşti din motive disciplinare, este cercetat, din nou, de Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. De data asta s-a început acţiunea disciplinară pentru Oprea Cătălin Vasilică, judecător în cadrul Tribunalului Ialomiţa, pentru neredactarea în termen a 378 hotărâri judecătoreşti, cea mai veche fiind pronunţată pe 24 februarie 2016. Mai mult decât atât, magistratul a mai fost sancţionat anterior pentru săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare. Aceste deficienţe în activitatea magistratului sunt de natură a produce consecinţe asupra dreptului părţilor de a beneficia de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, aspecte imputabile judecătorului, nefiind justificate de cauze obiective.
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Judecătorul Vasilică Cătălin Oprea a mai fost sancţionat până acum de două ori de CSM. În luna noiembrie 2022, a fost sancţionat cu reducerea salariului cu 15 la sută, pentru o perioadă de trei luni, pentru aceeaşi abatere, iar în luna octombrie 2023 a fost mutat disciplinar de la Tribunalul Bucureşti, la Tribunalul Ialomiţa (unde era deja delegat) pentru o perioadă de doi ani, din acelaşi motiv.
Tribunalul Ialomiţa, loc de executare a pedepsei pentru judecătorul - problemă
Judecătorul Cătălin Vasilică Oprea de la Tribunalul Ialomiţa, unde a ajuns prin delegare de la Tribunalul Bucureşti, a fost sancţionat disciplinar pe data de 11 octombrie 2023, de Secţia pentru judecători a CSM.
Sancţiunea a constat în mutarea la Tribunalul Ialomiţa pentru o perioadă de doi ani. Măsura a fost dispusă pentru nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor. Este cea de-a doua sancţiune disciplinară pe care judecătorul Oprea a primit-o în mai puţin de un an. În 23 noiembrie 2022, acesta a fost pedepsit de Secţia pentru judecători a CSM în materie disciplinară cu diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de patru luni pentru neredactarea hotărârilor judecătoreşti, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege. Sancţiunea a fost menţinută de ICCJ la data de 3 aprilie 2023.
De altfel, judecătorul delegat să ocupe unul dintre locurile rămase libere la Tribunalul Judeţean, Cătălin Vasilică Oprea, este cel de numele căruia se leagă un ultim scandal în justiţie. Înainte să ajungă la Ialomiţa, Oprea a fost judecător la Tribunalul Bucureşti unde a contribuit din plin la înmormântarea unui dosar celebru, cu un prejudiciu pe măsură. Este vorba despre Dosarul Loteria în care instituţia de stat a fost prejudiciată cu 25 de milioane de lei, printre alţii, de către Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus. Această cauză a stagnat timp de 8 ani, de când a ajuns pe rolul Tribunalului Bucureşti, la judecătorul Oprea Cătălin Vasilică. În această perioadă, Oprea a acordat nu mai puţin de 63 de amânări sub pretextul administrării de probe. Ultima a fost în data de 26 iunie 2023, când a şi fost delegat la Tribunalul Ialomiţa.
Într-un interviu acordat acum 13 ani pentru Adevărul, Oprea declara verzi şi uscate, că s-a inspirat din filmele americane atunci când i-a venit ideea să se facă judecător. Credea el „în ideea de a face dreptate şi de a restabili ordinea. Recunosc că imaginea mea iniţială despre această meserie, desprinsă din filmele americane, nu s-a susţinut în realitate...“, susţinea Oprea în acel interviu în care se amuza că la liceu nu prea ştia gramatică.
Născut la Ţăndărei în 1974, Oprea a lucrat timp de trei ani ca şi consilier juridic în cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa. Apoi, a lucrat în Prefectura Ialomiţa, unde o vreme a fost şi reprezentant în comisia de fond funciar. După ce a acumulat o vechime de cinci ani în domeniul juridic, a susţinut un examen la Institutul Naţional de Magistratură şi apoi a devenit judecător fiind repartizat la Judecătoria Bistriţa.

Citește Condițiile de utilizare